Marii câștigători ai Premiilor César 2017. Cristian Mungiu, nominalizare pentru filmul „Bacalaureat”

Marii câștigători ai Premiilor César 2017. Cristian Mungiu, nominalizare pentru filmul „Bacalaureat
Publicat: 25/02/2017, 08:37

Filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, și lungmetrajul „Toni Erdmann”, cu participare românească, în regia lui Maren Ade, au fost nominalizate în categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile César 2017.

„Bacalaureat” îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni și Maria Drăguș și spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi. Din distribuția filmului fac parte și actorii Vlad Ivanov, Lia Bugnar, Rareș Andrici și Tudor Smoleanu.

Cristian Mungiu a fost elogiat „la scenă deschisă” de revista Paris Match. Realizatorului de film român i-a fost dedicată o cronică entuziastă, pentru „Bacalaureat”, la secțiunea Cinema a site-ului prestigioasei reviste franceze.

„După ce a obținut Palme dʼOr în 2007 pentru «4 luni, 3 săptămâni și 2 zile», – a scris Match – cineastul român Cristian Mungiu revine cu un thriller despre corupție: «Bacalaureat» – premiul pentru regie la Cannes, 2016.”

La data obținerii premiului de la Cannes, criticul de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, a spus despre filmul lui Mungiu că este „un studiu de observație de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuțiozitate și subtilitate” și i-a acordat 5 stele din 5. În evaluarea din decembrie anul trecut, Paris Match a acordat 4 stele din 5 aceluiași film, dar concluzia articolului este cât se poate de fermă și de flatantă: „Cristian Mungiu este un mare cineast, iar «Bacalaureat» este un film mare.”

Totodată, lungmetrajul „Toni Erdmann” (Austria – Germania), co-produs de românca Ada Solomon și filmat la București, a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film străin”.

Această a 42-a ediție a Premiilor César a omagiat, anul acesta, întreaga carieră a actorului francez Jean Paul Belmondo, în vârstă de 83 de ani.

Tot acum, actorului american George Clooney i-a fost înmânat un „premiu de onoare” pentru întreaga sa carieră. Clooney a fost însoțit la ceremonie de soția lui, Amal, care a făcut recent public faptul că este însărcinată cu gemeni. „Nu ne putem erija în apărători ai libertății în lume dacă o disprețuim la noi acasă.” – a spus Clooney când i-a fost înmânată statueta, o aluzie limpede la Donald Trump.

Principalele Premii César ale ediției 2017 sunt:

Premiul pentru Cel mai bun film:
„Elle”, de Paul Verhoeven

Premiul pentru Cea mai bună actriță:
Isabelle Huppert, pentru rolul din „Elle”

Premiul pentru Cel mai bun actor:
Gaspard Ulliel, pentru rolul din „Juste la fin du monde”

Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar:
Déborah Lukumuena pentru rolul din „Divines”

Premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar:
James Thierrée, pentru rolul din „Chocolat”

Premiul pentru Cel mai bun regizor:
Xavier Dolan, pentru „Juste la fin du monde”

Premiul pentru Cel mai bun film străin:
„I, Daniel Blake” (producție franco-britanică), de Ken Loach

Premiile César au fost inițiate de George Cravenne, în 1976. Prima ceremonie a avut loc la Paris, la 3 aprilie 1976, la Palais des Congrès. Au fost atribuite, atunci, 13 premii, față de cele 20 care sunt înmânate astăzi. Statueta care însoțește premiul a fost creată de sculptorul francez Cesar Baldaccini (născut la Marsilia), are 30 de centimetri înălțime și cântărește 3 kilograme.

Pentru ediția din acest an a Premiilor César a fost desemnat președinte regizorul franco-polonez Roman Polanski. În vârstă de 83 de ani, Polanski a fost recompensat de opt ori cu Premiul César.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×